Chic Ville a deschis al doilea magazin, in Iulius Mall din Cluj-Napoca

Chic Ville a deschis al doilea magazin, in Iulius Mall din Cluj-Napoca

În acest weekend a fost inaugurat noul magazin Chic Ville, situat în centrul comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca. Aceasta este cea de-a doua locaţie a reţelei şi va găzdui peste 9.500 de produse. Următoarea deschidere este programată pentru finalul anului, în Bucureşti.

Cu o suprafaţă de 190 de metri pătraţi, noul magazin Chic Ville vine în întâmpinarea persoanelor împătimite de produsele de amenajare şi decoraţiuni, care au venituri medii şi peste medie. Clienţii vor găsi atât produse fabricate manual în număr limitat, cât şi o întreagă gamă de produse aparte, speciale, care vor fi comercializate în toată reţeaua de magazine. Printre acestea se numără obiecte de mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, sofale, birouri, dulapuri), obiecte de sticlă, ceramică, accesorii pentru bucătărie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative, cadouri, acestea din urmă reprezentând o parte importantă a business-ului.

„În mai puţin de un an am realizat că există piaţă în Cluj-Napoca pentru a susţine deschiderea unui nou magazin, datorită ascensiunii pe care am înregistrat-o în vânzări. Estimăm că în perioada următoare se va resimţi o creştere a încasărilor datorată colecţiei de toamnă pe care o pregătim şi, cu siguranţă, apogeul cererii, atât în magazine, cât şi pe site, va fi în preajma Sărbătorilor de Iarnă”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii Chic Ville.

Reprezentantul Chic Ville estimează că noul magazin va avea un trafic ridicat şi datorită succesului pe care îl are acest centru comercial, unde obiceiul de consum al vizitatorilor diferă faţă de magazinele centrale, care sunt vizitate cu precădere de turişti, datorită locaţiei din proximitatea monumentelor principale ale oraşului.

„Cluj-Napoca nu are o prezenţă comercială puternică în zonele pietonale centrale, iar deschiderea unui magazin în Iulius Mall este o decizie strategică de dezvoltare care vine în completarea segmentelor de trafic vizate de către noi în anumite intervale orare şi pentru anumite tipuri de consumatori”, a mai afirmat Marius Şerbănescu.

Pe site-ul magazinului – www.chicville.ro – vizitatorii pot găsi toate produsele care se află în portofoliul firmei, printre care se numără şi mobilier de diferite dimensiuni, cu un design unic, artizanal, precum şi o gamă extinsă de textile din colecţii proprii, realizate la comandă.

Planurile de extindere ale Chic Ville nu se opresc însă la un singur oraş. Până la finalul acestui an este planificată extinderea reţelei de magazine la nivel naţional, iar strategia de dezvoltare prevede atât spaţii din zone pietonale, cât şi în locaţii din centre comerciale.

Următorul pas în această direcţie este deschiderea celui de-al treilea magazin, în luna octombrie, în Bucureşti, în cadrul unui centru comercial.

 

Chic Ville este reţeaua de magazine de decoraţiuni interioare ce pune la dispoziţia clienţilor o gamă variată de produse cu un aer clasic, vintage, până la industrial contemporan.

Printre cele peste 5.000 de tipuri de produse aflate în stoc se află obiecte de mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, sofale, birouri, dulapuri), obiecte de sticlă, ceramică, accesorii pentru bucătărie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative şi cadouri sau suveniruri. 



Unde gasesti cadouri barbati practice si cool
Unde gasesti cadouri barbati practice si cool

Cand vine vorba de cadourile oferite barbatilor, cel sau cea care doreste sa ofere un astfel de cadou cuiva drag intalneste des dificultate in a gasi ceva care chiar sa fie ...

Calatorii online in lumea modei
Calatorii online in lumea modei

Tuturor ne place sa calatorim cat mai des, in locuri cat mai deosebite. Calatoriile de placere pot fi de tip city-break, eventual intr-un week-end, sau calatorii mai lungi - circuite, sejururi, ...

Jante ieftine online
Jante ieftine online

Jantele au inceput sa devina un accesoriu usor de schimbat si modificat, fiecare sofer putand sa aiba acces la un set de jante care sa-i modifice aspectul si sa-i imbunatateasca performanta. ...

Hrana uscata pentru caini, in meniul zilnic
Hrana uscata pentru caini, in meniul zilnic

Foarte multi romani au animale de companie, iar cainii si pisicile sunt in topul preferintelor. Chiar si in mediul urban, in ciuda faptului ca multe persoane locuiesc la bloc, in foarte ...

Un barbat elegant este o comoara - Promo
Un barbat elegant este o comoara - Promo

De multe ori, cand vad pe strada cum se imbraca anumiti barbati imi vine sa plang. Si nu este vorba despre oamenii care nu isi permit haine de lux. Este vorba ...

Ce este instrumentarul chirurgical?
Ce este instrumentarul chirurgical?

Orice operatie sau interventie necesita atat echipamente performante, dar si consumabile medicale, precum: manusi de unica folosinta, masti medicale, pansamente si multe altele. Dar si instrumentar medical sau

Fii de invidiat oriunde te duci!
Fii de invidiat oriunde te duci!

Daca esti genul care ii place sa fie mereu in centrul atentiei, atunci ai mult de lucrat.

Dusul la sala, costumele scumpe, bolidul din dotare si carisma fac partedin arsenalul ...

Fii la moda cu accesoriul potrivit
Fii la moda cu accesoriul potrivit

Încă din cele mai vechi timpuri toți au vrut să fie ‘la moda’... Dar ce înseamnă de fapt a fi la moda...

De obicei moda are la origini, ideile, parerile ...

Reclama, sufletul comertului...
Reclama, sufletul comertului...

...este o stereotipie banalizata, careia nici nu-i mai acordam atenție. În realitate... functiozeaza!!! Și încă cu rezultate excelente pentru firmele cu putere financiara, care investesc enorm în reclama vizuala puternica, colorata, ...

Sezonul de plaja, sezonul de calatorii si plimbari
Sezonul de plaja, sezonul de calatorii si plimbari

Venirea verii este motiv de bucurie pentru cele mai multe persoane. Chiar si cei care nu sunt fani ai caldurii extreme se bucura totusi de mai multa flexibilitate in a calatori, ...