Toshiba Satellite Radius 11 si Toshiba Satellite CL10-B - noile laptopuri convertibile

Toshiba Satellite Radius 11 si Toshiba Satellite CL10-B - noile laptopuri convertibile

Toshiba Europe GmbH a anuntat lansarea a doua noi laptopuri din familia Satellite, cu ecran tactil de 29.5 cm (11.6"), ambele proiectate pentru mobilitatea si flexibilitatea de care are nevoie utilizatorul modern. Primul laptop Toshiba convertibil cu ecran de 29.5 cm (11.6”), Satellite Radius 11, are cinci moduri de utilizare diferite, in acest fel continutul poate fi redat intr-o varietate de moduri. Satellite CL10-B confera libertatea de a salva si de a accesa fisierele din cloud, fiind optimizat pentru calatorii. Ideale ca prim laptop pentru elevi si studenti sau pentru oricine are nevoie de un dispozitiv accesibil, noile modele Satellite se adapteaza cu usurinta oricarui stil de viata mobil.

"Mobilitatea inseamna lucruri diferite pentru fiecare dintre noi, iar noile modele Satellite Radius 11 si CL10-B reflecta acest lucru" declara dl. Sandor van der Ham, Vicepresedinte, B2C PC, Lifestyle Products & Services Group, Toshiba Europe GmbH. "Prin dezvoltarea acestor dispozitive adaptabile, cu Windows 8.1, am creat o gama accesibila ce ofera flexibilitatea si libertatea de a face ceea ce aveti nevoie, oriunde va aflati, fara niciun compromis din punct de vedere al design-ului, performantei sau inovatiei. Este vorba de mobilitate, atat cat isi doreste fiecare."

“Suntem incantati sa anuntam aceasta noua inovatie de la Toshiba; noul Satellite Radius 11 este conceput pentru Windows 8.1, pentru o lume ce are ca prioritati mobilitatea si conectivitatea in cloud,” declara Peter Han, Vicepresedinte, Worldwide OEM Marketing. “Cu cinci moduri diferite, acesta ofera flexibilitatea de care utilizatorii au nevoie pe parcursul unei zile - de la birou, acasa si in miscare.”

Optimizat pentru utilizare tactila pentru a se obtine cat mai mult cu utilizarea Windows 8.1, Satellite Radius 11 este creat pentru a fi flexibil cu cinci moduri diferite de utilizare, pentru situatii diferite. Modul Laptop este ideal pentru productivitate si accesul la tastatura si porturi, in timp ce modul Tablet utilizeaza balamaua 360 de grade, pentru a viziona clipuri video sau pentru navigare web. Odata ce unghiul dintre ecranul laptopului si tastatura depaseste 180 de grade, tastele standard vor fi blocate, pentru a preveni apasarea lor accidentala. Modul Audience ofera o experienta de vizionare hands-free, cu difuzoare frontale pentru sunet clar pentru cei ce urmaresc continutul. Modul Presentation este ideal pentru situatia in care e nevoie de navigare si vizualizare de sine statatoare, in special in spatii inguste cum ar fi in avion. In sfarsit, modul Tabletop activeaza mecanismul balamalei duble pentru a permite intinderea perfecta a laptopului in plan drept si partajarea de continut cu grupuri mai mari.
  
Satellite CL10-B este perfect pentru cei care isi doresc un laptop destul de compact pentru a fi transportat oriunde, cu libertatea de a face mai multe in timp ce se afla pe drum. Acest dispozitiv accesibil include Windows 8.1 cu Bing si ofera 100 GB stocare in cloud cu OneDrive1, ceea ce inseamna ca documentele, fotografiile, clipurile video si alt continut ce sunt salvate in directoarele personale OneDrive vor putea fi disponibile practic de oriunde2, de pe orice dispozitiv. Salvarile automate si sincronizarea fisierelor asigura stocarea in siguranta a datelor in cloud, in cazul pierderii sau a deteriorarii laptopului. Satellite CL10-B include, de asemenea, acces gratuit la Microsoft Office Online oferind variante web-based ale Microsoft Excel, Word, Power Point, OneNote si Outlook pentru a ajuta utilizatorul sa lucreze sau sa studieze cu usurinta. Utilizarea offline este, de asemenea, suportata datorita aplicatiilor integrate si a sistemului de operare Windows 8.1 cu Bing.

Atat Satellite Radius 11, cat si CL10-B, sunt ultra-usoare pentru ultra-mobilitate, avand o greutate incepand de la doar 1.1 kg3, design elegant, carcasa "satin gold" potrivita pentru calatorii. Pe langa suportul tactil in 10 puncte, ambele modele dispun de o tastatura fara rama cu clickpad mare pentru ergonomie si confort la utilizare.

Cu cele mai noi procesoare Intel Celeron, in cazul ambelor modele, sau optional Intel Pentium pentru Satellite Radius 11, cele doua modele ofera performanta exceptionala pentru dimensiunea lor, pentru a indeplini cu usurinta sarcinile uzuale. In plus, placa grafica integrata Intel HD Graphics si tehnologia Intel Burst Technology 2.0 ofera eficienta si reactie rapida la comenzi. Satellite Radius 11 este echipat cu un hard disk de 500 GB pentru stocarea datelor si pana la 4 GB RAM pentru performanta si multi-tasking. Dat fiind faptul ca Satellite CL10-B este special conceput pentru stocarea documentelor in cloud, sunt inclusi 32 GB spatiu de stocare eMMC cu 2GB RAM. Pe langa pornire rapida si acces online, Satellite Radius 11 si Satellite CL10-B ofera o experienta PC fluida, oriunde. Ambele modele au baterii prismatice incluse.

Conectivitate Full-size

Cu o gama larga de porturi disponibile, utilizatorii pot partaja fisiere intre dispozitive si pot reda continut pe ecrane de mari dimensiuni. Ambele modele sunt echipate cu un port USB 3.0 si unul USB 2.0 pentru transfer de fisiere, in timp ce portul HDMI permite partajarea si vizualizare de continut pe ecrane externe. Cu ajutorul slotului media SD/SDHC, utilizatorii pot transfera cu usurinta, prin cardul de memorie SD, informatii intre dispozitive.

Experienta media captivanta

Fie ca utilizatorii opteaza pentru capabilitatile de transformare ale Satellite Radius 11 sau pentru libertatea in utilizare a Satellite CL10-B, fiecare dintre cele doua este conceput pentru continut media specific. Camera web HD cu microfon incorporat este ideala pentru chat online sau pentru teleconferinte. Display-ul HD poate reda pana la cel mai mic detaliu, iar difuzoarele audio cu DTS SoundTM aduc orice film, video sau joc mai aproape de realitate, pentru divertisment captivant, acasa sau in miscare.

Toshiba Satellite Radius 11 si Satellite CL10-B vor fi disponibile in Europa incepand cu al patrulea trimestru al anului 2014.


Toshiba Satellite Radius 11 si Satellite CL10-B:
Display: 29.5 cm (11.6”) rezolutie HD (1366 x 768) si ecran touch in 10 puncte
Placa grafica: Intel HD Graphics
Conectivitate: 1 x HDMI, 1 x USB 3.0, 1 x USB 2.0, cititor carduri SD
Comunicare: Wireless LAN (802.1b/g/n), Bluetooth 4.0
Audio: Difuzoare Stereo cu DTS Sound™
Camera web HD cu microfon incorporat
Port de siguranta Kensington
Culoare: Satin GoldTM
Dimensiune: 289 x 199 x 19.9 mm

Toshiba Satellite Radius 11:
Procesoare: Intel Celeron sau Pentium cu Intel Burst Technology 2.0
Spatiu stocare: 500 GB HDD
Memorie: 4 GB DDR3L (1600 MHz)
Sistem de operare: Windows 8.1
Greutate: 1.3 Kg

Toshiba Satellite CL10-B
Procesoare: Intel Celeron cu Intel Burst Technology 2.0
Spatiu stocare: 32 GB eMMC
Memorie: 2 GB DDR3L (1600 MHz)
Sistem de operare: Windows 8.1 cu Bing
Greutate: 1.1 Kg



Tipurile de apa kangen produse de aparatele de alcalinizare Enagic
Tipurile de apa kangen produse de aparatele de alcalinizare Enagic

Descoperă puterea de a schimba vieți cu apa alcalina Kangen. Apa este cea mai importantă substanță din lume. Consumul zilnic de apă este vital pentru sănătatea noastră. Apa transportă substanțe nutritive ...

Black Friday 2022 - campanie contra inflatiei, cu reduceri de pana la 90% la pretzmic.ro
Black Friday 2022 - campanie contra inflatiei, cu reduceri de pana la 90% la pretzmic.ro

Magazinul online de tip discounter pretzmic.ro, cu 11 ani de experiență în sectorul românesc de comerț electronic, a anunțat campania de Black Friday din acest an. Marile promoții vor lua startul ...

Black Friday 2021: retailerul low-cost PretzMic.ro anunță reduceri de până la 90% și livrare gratuită la comenzile plătite cu cardul
Black Friday 2021: retailerul low-cost PretzMic.ro anunță reduceri de până la 90% și livrare gratuită la comenzile plătite cu cardul

Unul dintre cele mai cunoscute magazine online de pe segmentul economy de ceasuri de mână, gadgeturi și accesorii, PretzMic.ro, va "fura startul" în campania de Black Friday, lansând oferta ...

Schimba aspectul locuintei cu fototapet 3D
Schimba aspectul locuintei cu fototapet 3D

Schimbarile de bun augur au abilitatea de a ne da instant o stare de spirit mult mai buna, de aceea aleg sa imi redecorez casa cu cele mai noi accesorii, care ...

Laptopul, prieten de nadejde in orice calatorie
Laptopul, prieten de nadejde in orice calatorie

Daca esti o persoana activa profesional si mediul online este foarte important pentru tine, este bine sa nu pleci in nicio calatorie - chiar si vacanta - fara sa ai cu ...

Cum sa asiguri protectia necesara noului tau Samsung Galaxy S10 E
Cum sa asiguri protectia necesara noului tau Samsung Galaxy S10 E

Cel mai probabil toti iubitorii de Android asteapta cu sufletul la gura lansarea noilor telefoane din seria Galaxy S de la Samsung, fiind de asemenea si varful de gama al producatorului ...

Accesorii eficiente si de calitate - Guest Post
Accesorii eficiente si de calitate - Guest Post

Fiind un pasionat al gadget-urilor, mi-am format obiceiul ca, de fiecare data cand apare ceva nou in lumea dispozitivelor smart, sa il achizitionez.

De data aceasta, am pus ochii pe ...

In calatorii, husa de smartphone isi arata si mai bine utilitatea
In calatorii, husa de smartphone isi arata si mai bine utilitatea

Cand esti intr-o calatorie de orice fel, esti implicit intr-un mediu diferit fata de cel de zi cu zi. Multe obiceiuri se schimba, esti mai atent la ceea ce vezi nou, ...

Avantajele utilizarii unei huse pentru telefon mobil originala
Avantajele utilizarii unei huse pentru telefon mobil originala

Piata huselor pentru telefon mobil s-a dezvoltat in acelasi timp cu piata telefoanelor mobile inteligente, acest lucru datorandu-se avantajelor oferite de catre utilizarea unei huse pentru smartphone. Datorita acestei dezvoltari, pe ...

Program de loializare lansat de ClickShop.ro
Program de loializare lansat de ClickShop.ro

ClickShop.ro, magazinul online recomandat de Telekom Romania, anuntă lansarea primului său program de loializare, intitulat Franc, prin care, la fiecare comandă plasată pe website, cumpărătorii vor primi bani pe care îi ...