.

Blog de calator -

Spectacolele Vremuri de pace, si Gardenia vor fi prezentate in perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2013 la Bucuresti

Publicat la data de: 30-10-2013

Spectacolele Vremuri de pace, si Gardenia vor fi prezentate in perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2013 la Bucuresti

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își așteaptă vizitatorii la cinci zile de evenimente teatrale și culturale la București. Două dintre spectacolele de succes din stagiunea anterioară a Teatrului, Vremuri de pace, în regia lui Hajdu Szabolcs și Gardenia, în regia lui Koltai M. Gábor vor fi prezentate în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2013, împreună cu alte evenimente culturale, precum proiecţia multipremiatului Bibliothèque Pascal sau discuția cu studenții UNATC, coordonat de regizorul Hajdu Szabolcs.

În data de 30 octombrie de la ora 19:00, publicul poate urmări proiecția peliculei Bibliothèque Pascal, producție cinematografică cu multiple premii, regizată de Hajdu Szabolcs. Bibliothèque Pascal a fost propunerea Ungariei la Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină în anul 2011 şi a fost descris ca o aventură sălbatică, suprarealistă, care ne prezintă o realitate dură, dar absurdă a societății din Occident.

După încheierea proiecției, organizatorii vă așteaptă la o discuţie cu creatorii filmului, din care fac parte actori renumiţi ca Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Ion Sapdaru, Mihai Constantin, Marius Bodochi, Marius Manole, Florin Piersic Jr., Alexandru Bindea, Mihai Călin, Dorel Visan, Steliana Bălăcianu sau Andi Vasluianu.

Vremuri de pace, spectacolul din data de 31 octombrie, scris și regizat de Hajdu Szabolcs, este bazat pe ideile şi improvizaţiile actorilor din distribuţie. Montarea ne dezvăluie lumea unui artist, viața sa de familie, cercul său de prieteni. Într-o poveste de tip mozaic, spectatorii vor descoperi momente importante din existenţa personajului principal, Langermann Sándor, scriitor care, după lansarea celei mai recente cărți, primește o ofertă de a scrie o piesă de teatru. Moartea tatălui, agitația prilejuită de înmormântare, conflictele ascunse, zdruncinarea familiei și atmosfera sufocantă a societăţii nu sunt benefice pentru creație. Sarcina asumată e din ce în ce mai apăsătoare, luând proporţii ireale și catastrofale. Montare este lipsită de clișee, ceea ce îi conferă o notă captivantă, mai ales că din distribuție face parte şi regizorul și scenaristul Hajdu Szabolcs. Modul unic de a lucra, precum și prezenţa sa în spectacol nasc momente de o mare naturaleţe, care se suprapun pe situațiile absurde, stilizate, suprarealiste. Din distribuție fac parte: Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Hajdu Szabolcs, Kiss Attila, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Szabó Domokos, Tar Mónika, Tasnádi-Sháy Noémi, Török-Ilyés Orsolya. Scenografia este semnată de Iuliana Vâlsan, laureată a premiului UNITER.

În data de 1 noiembrie, studenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” sunt invitaţi la o discuție cu regizorul Hajdu Szabolcs. în cadrul dicuției vor fi abordate metode diferite de creație artistică pe scenă sau în cinematografie, relația film - teatru și aspecte precum scrierea scenariului, improvizația teatrală, munca regizorului, actorie.

Continuând șirul evenimentelor teatrale, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara Gardenia de Elżbieta Chowaniec, se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru, în 2 și 3 noiembrie, la Teatrul Nottara din București.

Montată în premieră pe o scenă din România, Gardenia este „o poveste de familie, dramă a patru femei poloneze din tot atâtea generații, cea mai în vârstă născută în 1920, iar cea mai tânără în 1982. În timp ce conviețuiesc, de-a lungul secolului XX cu armonia și războiul, sărăcia și opulența epocilor, ies la iveală relațiile complicate, totuși atât de simple între mamă-fiică-bunică-străbunică." Patru generații de femei, de aici, din apropiata Cracovia, Polonia, Europa Centrală. O felie de istorie central-europeană; cincizeci de ani infernali, cu vise ce răbufnesc și se sting din nou și din nou, rupturi, ciocniri, înălțări și hemoragii. Un destin transmis de la o generație la alta, printr-o ramură feminină particulară, ca într-o tragedie greacă. Patru portrete și o fărâmă de continent în spatele lor. În valizele lor e istoria, în ele Femeia eternă, îngrozitoare şi totuşi minunată. Distribuţia le reuneşte pe actriţele Tokai Andrea, Borbély B. Emilia, Lőrincz Rita și Tar Mónika. Regia îi aparţine lui Koltai M. Gábor, laureatul premiului teatral „Capitala Budapesta", iar scenografia este semnată de Iuliana Vâlsan.


Programul evenimentelor

- 30 octombrie, ora 19:00 – Bibliothèque Pascal
Studio Horia Bernea la Muzeul Național al Țăranului Român

- 31 octombrie, ora 18:00 și 21:00 – Vremuri de pace (r.: Hajdu Szabolcs)
Teatrul Odeon, Sala Majestic

- 1 noiembrie, ora 15:00 – Întreabă-l pe regizor!
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale

- 2 noiembrie, ora 19:00 – Gardenia (r.: Koltai M. Gábor)

- 3 noiembrie, ora 18:00 – Gardenia (r.: Koltai M. Gábor)
Teatrul Nottara, Sala George Constantin 

Tags:



Revelion 2017 - Un An Nou de 4 Stele la Hotel Iaki
Revelion 2017 - Un An Nou de 4 Stele la Hotel Iaki
 Un An Nou de 4 Stele la Hotel IAKI Pachet cazare 3 nopti ( in perioada - 30 Decembrie 2016 – 2  Ianuarie 2017) Pachetul include: 3 nopti de cazare All inclusive ...
Pachet Spa Romantic
Pachet Spa Romantic
 O evadare binemeritata din cotidian pentru tine si persoana speciala.    Alege un sejur de toamna la Marea Neagra!   Pachetul include:   - 2 nopti de cazare cu mic dejun   - Acces IAKI SPA pentru: piscina interioara, ...
Pachet Vinoterapie
Pachet Vinoterapie
  Descopera vinoterapia „cheia tineretii” - cea mai recenta moda in materie de tratamente de infrumusetare. Terapia prin vin constituie o adevarata bariera impotriva radicalilor liberi si a ridurilor, protejeaza fibrele de elastina ...
Pachet Voyage D\'Harmonie
Pachet Voyage D\'Harmonie
Voyage d'Harmonie - O calatorie pe taramul armoniei, al echilibrului si plenitudinii Pachetul include: - 2 nopti de cazare cu mic dejun - Acces IAKI Spa pentru: piscina interioara, sauna, Jacuzzi, fitness, dus emotional, ...
Pachet Purify your Body
Pachet Purify your Body
 Purify your body Descopera metoda perfecta pentru detoxifiere, regenerare, slabire si relaxare! Daca iubesti corpul si alegi sa ai grija de el, purificarea si echilibrarea naturala a trupului, dar atingerea starii de bine sunt acum ...
Beneficii pentru turistii romani in 40 de orase din lume, prin platforma Priceless.com dezvoltata de MasterCard
Beneficii pentru turistii romani in 40 de orase din lume, prin platforma Priceless.com dezvoltata de MasterCard
În premieră natională, MasterCard anuntă lansarea platformei www.priceless.com posesorilor de carduri MasterCard si Maestro din România. Astfel, începând cu luna noiembrie, acestia pot beneficia de avantaje si privilegii în cele mai ...
...
Revelion Exclusiv 2016- Hotel IAKI, Mamaia
Revelion Exclusiv 2016- Hotel IAKI, Mamaia
 Revelion exclusiv la Hotel Iaki- Un An Nou de 4 Stele Pachet 3 nopti (31 Decembrie 2015 – 3 Ianuarie 2016) Pachetul include:   3 nopti de cazare All Inclusive ( mic dejun, pranz, cina, ...
Smartphone-ul LG G Flex2 este disponibil la pre-comanda, pentru toti utilizatorii Vodafone
Smartphone-ul LG G Flex2 este disponibil la pre-comanda, pentru toti utilizatorii Vodafone
Utilizatorii Vodafone Romania pot inregistra pre-comenzile pentru noul LG G Flex2. Noul smartphone este disponibil la pre-comanda online, impreuna cu abonamentul RED 39, la pretul de 199 euro (TVA inclus). Utilizatorii ...
Mancare comandata online, chiar si cand te plimbi prin tara
Mancare comandata online, chiar si cand te plimbi prin tara
Am descoperit recent platforma de comenzi online FoodPanda.ro, extrem de populara in Bucuresti si in alte orase mari. Partea buna este ca iti faci cont de utilizator intr-un singur loc si ...