Spectacolul Cocoselul neascultator va fi prezentat pe 5 octombrie 2013, in cadrul Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povesti

Spectacolul Cocoselul neascultator va fi prezentat pe 5 octombrie 2013, in cadrul Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povesti

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” prezintă, cu ocazia participării la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti” – organizat de Teatrul „Ion Creangă” în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2013 –, spectacolul de operetă pentru copii „Cocoşelul neascultător”.

Spectacolul are loc sâmbătă, 5 octombrie, ora 11:00, în Sala Rapsodia (strada Lipscani, numărul 53) şi se adresează atât copiilor cât şi părinţilor, încadrându-se în iniţiativa organizatorilor de a extinde selecţia de spectacole din festival şi în rândul teatrelor a căror activitate este dedicată, cu predilecţie, publicului matur, dar în repertoriul cărora se găsesc şi spectacole pentru copii.

Scris de actorul şi regizorul Ion Lucian, spectacolul pentru copii „Cocoşelul neascultător” a fost un succes în numeroase teatre, fiind montat atât în ţară, cât şi peste graniţe, la Paris, Rennes, Montreal, Bruxelles sau Osaka. Transpus pe muzica lui Constantin Ungureanu ca spectacol muzical pentru copii, aceasta a intrat în repertoriul Teatrului Naţional de Operetă, fiind unul dintre cele mai îndrăgite titluri până în ziua de astăzi. Adresat copiilor şi părinţilor deopotrivă, spectacolul ilustrează atât pericolul la care sunt supuşi cei care se lasă pradă propriilor slăbiciuni, cât şi puterea iertării şi a prieteniei de a transforma obstacolele întâlnite în lecţii valoroase privind responsabilitatea fiecăruia pentru faptele sale, indiferent de vârstă.

Operetă pentru copii de: Constantin Ungureanu
Libretul: Ion Lucian
Regia: Cristina Cotescu
Coregrafia: Andreea Constantinescu-Fuciec
Scenografia: Veronica Nicolae

Distribuţia:
Cocoşelul - Corina Plopeanu
Motănelul - Jeaninne Bradler
Ursuleţul - Mihăiţă Radu
Vulpea - Cristina Georgescu
Iepuraşul Urechiuşă - Luiza Dan
Iepuraşul Codiţă - Mădălina Mechenici
Corbul - Valentino Tiron

Opereta „Cocoşelul neascultător” urmăreşte povestea celor trei prieteni – Cocoşelul, Ursuleţul şi Motănelul, pe măsură ce aceştia se confruntă cu uneltirile Vulpiţei, care, profitând de trufia Cocoşelului privind înzestrarea sa muzicală, îl determină să uite sfaturile prietenilor săi şi să cadă în capcană. Porniţi să îşi salveze prietenul, Ursuleţul şi Motănelul descoperă că nu sunt singuri, ajutorul oferit de restul personajelor zădărnicind în final planul de răzbunare al Vulpiţei, trădată de propria lăcomie. 



Gala Mână cu Mână – eveniment caritabil pe 26 aprilie în Bucureşti, la Hilton Inn Garden Old Town
Gala Mână cu Mână – eveniment caritabil pe 26 aprilie în Bucureşti, la Hilton Inn Garden Old Town

Campania Mână cu Mână, lansată în beneficiul copiilor din centre de plasament, propune celor dornici de a face fapte bune un eveniment special, în Bucureşti, pe 26 aprilie 2018. Cu sprijinul ...

Decathlon Foundation Day 2017 la Constanta, pentru copii din centre de plasament
Decathlon Foundation Day 2017 la Constanta, pentru copii din centre de plasament

Parte a unei initiative puse in practica la nivel global, Decathlon Foundation Day reprezinta un eveniment de responsabilitate sociala corporativa desfasurat pe 7 iunie la Constanta, in beneficiul a peste 160 ...

Copii, bucurie, plaja, mare, soare si... dans - o zi perfecta de 1 iunie, cu cadouri si prietenie la Eforie Nord
Copii, bucurie, plaja, mare, soare si... dans - o zi perfecta de 1 iunie, cu cadouri si prietenie la Eforie Nord

Pentru al 7-lea an consecutiv, Asociatia United Hands Romania a organizat un eveniment special de Ziua Copilului la Complex Hotelier Dunarea din Eforie Nord, gazda si partener principal, in beneficiul copiilor ...

 Cutia cu Zambete - editia de Paste 2017: petrecere si cadouri pentru 120 de copii din centre de plasament din Constanta
Cutia cu Zambete - editia de Paste 2017: petrecere si cadouri pentru 120 de copii din centre de plasament din Constanta

Pentru 120 de copii din 7 centre de plasament din judetul Constanta, bucuria specifica Sarbatorilor de Paste este mai intensa, gratie actiunii realizate de Asociatia United Hands Romania la Liceul Tehnologic ...

Electric Castle 2016 - MasterCard promoveza plata cu... bratara de festival
Electric Castle 2016 - MasterCard promoveza plata cu... bratara de festival

Pentru al doilea an consecutiv, MasterCard urcă pe scena Electric Castle în calitate de „card preferat” şi le oferă utilizatorilor de carduri experienţe unice. Suprizele la Castelul Bánffy încep cu două ...

Electrolux promite experiente culinare desavarsite la prima editie a Bucharest Gourmet Festival
Electrolux promite experiente culinare desavarsite la prima editie a Bucharest Gourmet Festival

Electrolux anunta prezenta la prima editie a Bucharest Gourmet Festival, un eveniment de amploare dedicat culturii gastronomice, ce va avea loc in perioada 3-5 iunie 2016, in zona Drive-in  din Baneasa ...

Cristi Minculescu & Iris - concert in stilul rock-simfonic, la Sala Palatului - 22 decembrie 2015
Cristi Minculescu & Iris - concert in stilul rock-simfonic, la Sala Palatului - 22 decembrie 2015

În luna decembrie, vestea bună se îndreaptă către iubitorii de concerte live, dar mai cu seamă către fanii trupei IRIS, căci pe 22 decembrie, acestia se vor putea bucura de o ...

Seara Cailor, un spectacol sportiv alaturi de cai, pentru toate varstele
Seara Cailor, un spectacol sportiv alaturi de cai, pentru toate varstele

Clubul Equestria organizează, in cadrul Finalei Circuitului Salonul Calului, un spectacol nocturn – Seara Cailor - care imbină cu succes probele sportive cu frumoase momente artistice si completează programul celui mai ...

Algele de pe Dunare au facut aproape impracticabil pescuitul la concursul Boat Fishing Challenge
Algele de pe Dunare au facut aproape impracticabil pescuitul la concursul Boat Fishing Challenge

Cea de-a treia editie a competitiei de pescuit extrem pe Dunare, Boat Fishing Challenge, organizata de Hartapescar.ro, a avut loc sambata, 12 septembrie 2015, in jurul insulei Mocanu, in apropiere de ...

Teatru in cluburi si cafenele - o varianta preferata tot mai mult de public
Teatru in cluburi si cafenele - o varianta preferata tot mai mult de public

A merge la teatru este o experienta speciala pentru cei pasionati de cultura si arta. Poti sa mergi sa vezi o piesa de teatru pe care nu ai mai vazut-o niciodata ...