Blog de calator -
Wild Art participa la Sarbatoarea Comunei Mihail Kogalniceanu
Publicat la data de: 08-11-2012
Pe data de 10 noiembrie 2012, ora 13, Wild Art va participa la Sarbatoarea comunei Mihail Kogalniceanu cu o expozitie in care sunt prezente 40 de portrete ale personalitatilor culturii si istoriei romanesti, semnate de artistul constantean si cetatean de onoare al comunei Mihail Kogalniceanu, Leonte Nastase.
"Consecvent propriului deziderat, de a surprinde ,de a uimi publicul spectator prin forma si continutul artistic, neasteptat, dar si prin originalitatea locatiei, WIld Art rastoarna cu buna stiinta canoane care prin rigiditate devenisera adevarate bariere intre public si actul artistic.Pe acest criteriu am realizat o colaborare cu Wild Art", a afirmat graficianul constantean Leonte Nastase (,portetist ilustrator, caricaturist).
Fondatorii Wild Art spun ca "anul 2012 a fost un an de maxima colaborare, cu acest artist polivalent pe care l-am sprijinit efectiv in efortul sau de a se face cunoscut publicului larg, din tara, dar si cel din strainatate.Rememoram, pentru exemplificare prezentarea lucrarilor sale intr Club Doors, pe mijlocele de trasport constantene,pe plaja din Mamaia, in fata Cazinoului din Constanta, in holul unui hotel din statiunea Jupiter, iar in plin sezon estival intr-o locatie interesanta din Vama Veche. Exploatam acum o oportunitate, Sarbatoarea comunei Mihail Kogalniceanu care se va desfasura sambata 10 noiembrie, aproape de liziera padurii,unde pe linga o scena de spectacol primaria promite ca va amenaja si o simeza ad-hoc pentru lucrarile plasticianului Leonte Nastase care doreste sa onoreze astfel titlul de CETATEAN DE ONOARE al comunei."
Astfel, toti cei ce-si vor indrepta pasii spre acest loc al destinderii, al muzicii si al gratarelor incinse vor fi intampinati si de imagini plastice, portrete semnate de graficianul Leonte si se vor distra descifrand imagini satirice si comice inspirate de demagogia politica ce a ramas neschimbata de la Nenea Iancu incoace. De reamintit este faptul ca artistul constantean abia ce a revenit din Canada unde a fost, asa cum se autointituleaza, "comisarul" primei expozitii colective romanesti in aceasta tara de dincolo de ocean.
La vernisajul expozitiei dedicate Sarbatorii Comunei Mihail Kogalniceanu si-au anuntat prezenta personalitati de prestigiu din orasul Constanta: Marian Cojoc,Aurelia Lapusan Alice Dinculescu, Vasile Sarbu,Cristina Tamas,Ovidiu Dunareanu,Coman Virgil, Babu Stere,iar gazda evenimentului va fi chiar primarul comunei Mihail Kogalniceanu, Dna. Belu Ancuta Daniela.