Air France - servicii personalizate dedicate calatorilor, pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris

Air France - servicii personalizate dedicate calatorilor, pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris

Air France oferă tuturor clienţilor săi o gamă nouă de servicii personalizate, disponibile pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris şi menite a asigura o călătorie cât mai plăcută pasagerilor.

Pasagerii pot beneficia de asistenţa unui agent Air France pe parcursul tranzitului prin aeroport, de la sosire până la îmbarcare, conexiuni către alt zbor, sau asistenţă la sosirea în aeroport, până la ieşirea din terminal.

Sunt de asemenea disponibile mai multe opţiuni de personalizare a serviciilor de asistenţă, precum transferul de la aeroport către oraş, rezolvarea formalităţilor de cazare la hotel sau colectarea bagajelor de la aeroport şi livrarea acestora la hotel.

“Prin intermediul acestor noi servicii, Air France continuă să faciliteze şi să personalizeze călătoria pasagerilor, de la start până la final, fie că este în interes de serviciu sau vacanţă. Să fim mai aproape de clienţii noştri şi să-i conectăm cu lumea întreagă, aceasta este dorinţa Air France”, a declarat Christian Herzog, Air France-KLM Marketing Manager.

Serviciile de asistenţă personalizată pleacă de la 200 euro per agent, ce poate acompania până la patru persoane. Membrii Flying Blue primesc bonus 400 de mile cu fiecare utilizare a serviciului. Pentru solicitări speciale sau pentru asistenţa grupurilor, Air France oferă o cotaţie personalizată în termen de 24 de ore de la solicitare.

 



Pentru ierni aprige, alege servicii eficiente de deszapezire
Pentru ierni aprige, alege servicii eficiente de deszapezire

In Romania, clima este temperat - continentala de tranzitie, cu unele influente regionale. Fiind o tara destul de mare, clima nu este de fapt identica in toare regiunile tarii. In plus, ...

Transport mobila, mutari in Bucuresti - o calatorie sigura
Transport mobila, mutari in Bucuresti - o calatorie sigura

Un spatiu nou de locuit (o noua casa, un nou apartament) sau un spatiu nou de lucru poate insemna un nou inceput. O astfel de decizie este privita de obicei cu ...

Biciclete si trotinete electrice de inchiriat in Bucuresti
Biciclete si trotinete electrice de inchiriat in Bucuresti

Daca esti in vizita in Bucuresti una sau mai multe zile si vrei sa te bucuri de tot ceea ce ofera orasul din punct de vedere turistic, ideal este sa apelezi ...

Merita sa va opriti la Altgrad Auto pentru piese Ford
Merita sa va opriti la Altgrad Auto pentru piese Ford

O veste buna pentru posesorii de automobile Ford: oricat de complicata ar fi  reparatia de care are nevoie masina dumneavoastra, se poate face la Altgrad Auto! Acesta este un ...

De ce are nevoie service-ul tau auto de o masina de dejantat?
De ce are nevoie service-ul tau auto de o masina de dejantat?

Daca detii un service autot probabil stii cat de importante sunt echipamentele si cat de mult timp pot acestea economisi. Echipamentele sunt necesare indiferent de cat de mare sau cat de ...

Jantele din aliaj: mai bune, mai usoare, mai fiabile
Jantele din aliaj: mai bune, mai usoare, mai fiabile

Inca din anii 1970, producatorii italieni de automobile de viteza – Lamborghini, Ferrari si Maserati – isi echipau supersporturile cu jante din aliaj produse de Borrani Bimetal, in timp ce Porsche ...

Transportul international de persoane pe cale rutiera
Transportul international de persoane pe cale rutiera

Tot mai multi romani calatoresc in afara tarii pe cale rutiera, pe diverse rute de obicei la nivel european. Sa mergi cu autocarul sau microbuzul poate fi mai putin flexibil decat ...

Transport funerar din Franta spre Romania, prin servicii autorizate
Transport funerar din Franta spre Romania, prin servicii autorizate

Nu toate calatoriile sunt de placere... in plus, exista o calatorie pe care o facem, fara sa vrem, dupa finalul vietii: este cazul atunci cand decesul unei persoane intervine intr-un moment ...

O altfel de calatorie necesara - repatriere decedati
O altfel de calatorie necesara - repatriere decedati

Pe toata durata vietii, orice persoana isi doreste sa se bucure de cat mai multe calatorii - pe cont propriu, dar mai ales alaturi de familie si prieteni. Cele mai interesante ...

In concediu prin tara, cu masina
In concediu prin tara, cu masina

Fiind vara, se poate spune ca ne aflam in plin sezon al concediilor. Exista acum o multime de variante pentru calatorii, inclusiv in ceea ce priveste transportul. Pentru cei ce prefera ...